Italian style - frizerie (reconstituire)

          Merg agale pe trotuar. Evit cu toată eleganţa de care sunt în stare să mă izbesc de trecători. E timp rece, umed... un timp care în alte circumstanţe mi-ar fi plăcut. Astăzi, vorba cântecului, Bacovia-şi iese din fire.

          Simt ceva sau pe cineva în urma mea. De câteva ori întorc brusc privirea, ca şi cum aş vrea să-l surprind pe acel ceva-cineva. Ultima dată un cuplu care tocmai a trecut de mine a început sa râdă. Mă cred, de bună seamă, dus cu vaca... Nu cred în fantome şi alte spirite nedesluşite. Ceea ce simt eu acum este o energie. La fel simt şi vizitatorii din castelele bantuite din Scoţia, doar că n-au o explicaţie. Nici eu n-am, dar... nu se poate sa fiu bântuit pe stradă, nu? Ce vorbeşti... nici nu există fantome... Brrr!

          E timp ciudat, plin de energii. Eu trebuie să mă tund, pe urmă să fac ceva să-mi umplu după-amiaza. Mai întâi să găsesc o „tunderie”, pe urmă mai vedem.

          Casc ochii în stânga şi în dreapta din ce în ce mai nerăbdător. BancPost, LMG Security, BMG Foto, S.C. Althea S.R.L., BCR, o alimentară fără firmă, Loto, ENE TURISM, iar bancă – BRD GSG... E plin de bănci în oraşul ăsta. Şi de câini. Nicio frizerie. Energia nu ma slăbeşte deloc. Forza, Adam şi Eva – pt. nunta de vis, Cosmote, Vodafone, Groupama asigurări, bancomat Leumi Bank, o ciudăţenie care se cheamă AUDIO-VIDEO-TV, haine Germania (noi şi second hand). Mă întreb cum se face diferenţa între ele. Vreau să spun... care sunt şansele ca tricourile Puma de acolo să fie noi? Ahaaa, uite o „tunderie”. Acuma le spune „salon de hair-styling”. Ăsta are geamuri termopan fumurii şi se cheamă Ariana Hair style. Imaginea intrării e burlescă. Ca să ajungi la uşă trebuie să urci câteva trepte şi să parcurgi o distanţă de vreo 10 metri ghidat de nişte bare de inox. Uşa e împodobită frumos cu literele aurii ale firmei, printre care se distinge un anunţ scris un grabă cu pixul. O foaie A4 lipita cu „scoci” albastru mă avertiza: FACEM ŞI CURSURI, şi mai mic MARŢI, DE LA 16.00. Azi e marţi, ora 17.08. S-o fi terminat cursul?

          Încerc uşa... constat că e încuiată. În timp ce mă întorceam înfrânt îmi sare în ochi o sonerie. Sun timid. În timp ce sun observ inscripţii pe peretele din prelungirea salonului... CIOBANE, PLEACĂ DIN GHENCEA şi la două palme mai încolo PANKS NOT DED. Îmi vine să-mi dau două palme. Iese o domnişoară mirosind a cosmetice pretenţioase, cu un praf roz pe mâini. O întreb dacă tunde oameni. Mă aşteptam la surpriza de pe faţa ei:

- Cum adică? Doar nu tundem şi animale...

- Ah, n-aţi înţeles. Într-o anumita zonă a ţării lumea se împarte în oameni şi femei, dacă...

- Hai, că n-am vreme de toţi ţăranii, şi se întoarce înţepată.

Nu mai apuc să-i spun că în zona aceea soţul spune despre soţie că e „femeia” lui, în timp ce soţia spune despre soţ că e „omul” ei. Eh, ce să-i ceri? Femeie....

           Nu mai am nervi să o iau de la cap cu scanarea. Întreb primul om despre o frizerie. Chiar „om” nimeresc.

          - Taică, este una de când eram eu tânăr. Acuma cică le zice „her staili”. Da-mi place că au frizeriţe tinere şi frumoase. Uite acolo, după casieria „iupisi”.

          Mă îndrept într-acolo cu paşi săltaţi. M-a binedispus moşul „om”. Ajung însă la destinaţie cu fantoma în spatele meu. „ITALIAN STYLE” şi uşa din fier vopsit verde contrastează puternic. Cu inima cât un purice mă avânt dincolo de uşa care scârţâie à la Hitchcock.

          Trebuie că am ajuns într-o altă lume. E ca în „La ţigănci”, un univers paralel. Sunt doar două scaune, unul fiind ocupat. Sunt invitat tacit pe cel de-al doilea.Frizeriţa mea tânără şi frumoasă e o mătuşă imensă cu cearcăne vineţii şi un neg negricios pe bărbie. Cred că are 50 de ani frizeriţa mea... asta înseamnă că moşul avea sigur 120. Fără să întrebe nimic începe să-şi facă treaba.

          În timpul „preludiului” arunc priviri în jur. Tăcerea de acolo mă înfiorează. Cealaltă frizeriţă vorbeşte în şoaptă cu clienta ei. Frizeriţa mea respiră greu şi se opreşte din când în când, se lasă peste măsuţa cu pensule şi pomezi şi geme discret. Mi se face frică: dacă moare... eu ce fac? Aştept pe altcineva să-i ia locul sau încerc să fac ceva.... creştineşte?

          Poartă peste halatul scorţos de atât apret o bluză cărămizie din plastic. Mâneca dreaptă i se încarcă electrostatic şi se descarca ciclic prin maşina de tuns în capul meu. Urmăresc în oglindă fascinat cum firele de păr urmăresc mişcarea mâinii. Firele tăiate nu se lipesc de piele aşa ca în alte dăţi. Acum cad ca nişte fulgi. Ninge cu păr peste nasul meu. Îmi vine să râd când îmi văd nasul negru. Suflu uşor şi toată negreala dispare magic.

          Din când în când, din cauză că e măruntă, mătuşa îmi suceşte capul cu privirea înspre sânii ei uriaşi. Altfel nu ajunge cu maşina peste tot... În momentele alea închid involuntar ochii. Încerc să-mi imaginez ceva, orice, care să-mi atragă atenţia pe perioada cât stau cu ochii închişi. Nu-mi vine nimic în minte, aşa că strâng din pleoape aşa de tare că parcă mă doare fruntea. Ultima oară n-am rezistat până la capăt şi am deschis ochii. Am văzut ca bluza e găurită la subsuoară. Speriat să nu mai descopăr şi altceva închid din nou ochii.

          Din aparatul de radio ascuns într-un sertar se aude limpede „tic, tic, tic. Radio România Actualităţi. A fost ora 18...”. Eu credeam că mă aflu de o viaţă pe scaunul acela. Şi uitasem că mai există timp. Încep să-mi pun nădejdea în el. Până la urmă ajungem la final. Frizeriţa cea tânără şi frumoasă îmi cere o grămadă de bani pentru munca ei. Dublu faţă de cât am crezut eu. Plătesc oricât, doar să scap de acolo.

          După ce trec de uşa de fier verde mă trezesc, răcorit de timpul umed. Parcă am scăpat de fantomă. Mă simt liber acum. Ies în ploaie, ca să simt picăturile cum mă spală pe faţă. E o senzaţie plăcută. Merg alene pe trotuar. Evit cu toată eleganţa de care sunt în stare să mă izbesc de trecători. Îmi dau cu mâna prin părul scurt şi... ce dracu? Mai dau o dată... simt o gramadă de fire inexplicabil de lungi. Fug până la Ariana unde au geamuri fumurii, să mă studiez pe îndelete. Chiar în timp ce fierb iese şi domnişoara care miroase a cosmetice scumpe. Mă vede şi râde pe înfundate. Eu îmi amintesc un banc:

          „Doi bărbaţi, la o masă, ambii cu câte un ochi vânăt.

- Ce ai păţit?

- Să vezi... Am mers la restaurant. Şi vine o chelneriţă... uaaau... avea nişte ţâţe imense...Eu m-am încurcat şi în loc de Pepsi cu gheaţă am cerut Pepsi cu lapte.

- Extraordinar! Exact aşa am păţit şi eu. Eram cu nevastă-mea în pat şi în loc să-i spun „iubire, dă-mi te rog telecomanda” i-am spus „din cauza ta mi-am ratat viaţa, futu-ţi gura mă-tii!”

I-am zâmbit domnişoarei. Şi am plecat acasă, ca orice om...